Cum a transformat o femeie o problemă medicală într-un prilej de a lupta pentru o cauză umanitară

Cum a transformat o femeie o problemă medicală într-un prilej de a lupta pentru o cauză umanitară
Publicat: 06/11/2013, 17:11
Actualizat: 29/07/2014, 19:18

O femeie în vârstă de 29 de ani din Marea Britanie, care din cauza unei boli are barbă și mustață, a decis să nu se mai bărbierească timp de o lună pentru o cauză umanitară.

Sarah O’Neill încearcă astfel să adune bani pentru bărbații care suferă de cancer de prostată sau care au probleme psihice, relatează Daily Mail.

„Vărul meu face asta în fiecarea an și m-am gândit că dacă aș proceda la fel aș putea să adun niște bani pentru această campanie”, a explicat ea. „Toți cei cărora le-am spus despre această idee m-au sprijinit”, a adăugat Sarah.

Tânăra a povestit că totul a început în anul 2006, când medicii au diagnosticat-o cu sindromul ovarelor polichistice, astfel că apariția părului facial și creșterea rapidă în greutate au fost simptomele principale apărute. De atunci, Sarah este nevoită să se bărbierească în fiecare zi.

„La început îmi era foarte rușine”, a mărturisit femeia. „Dar în cele din urmă am pus capăt acestei atitudini și a trebuit să accept că este vorba despre o problemă medicală. Acum îmi dau seama că nu aveam de ce să mă simt jenată. Vreau ca oamenii să înțeleagă că nu încerc să semăn cu un bărbat, ci că este vorba despre o afecțiune pe care nu o pot trata”, a adăugat ea.

De asemenea, Tina, logodnica femeii, a spus că este uimită de felul în care Sarah a făcut față acestei probleme delicate. „Este foarte curajoasă, sunt foarte mândră de ea”, a spus Tina. „Este problema oamenilor dacă nu o pot accepta pe Sarah așa cum e”, a conchis aceasta.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor